speria

română

Din latină expavorere (< pavor). Confer italiană spaurire.

Conjugarea verbului (se) speria
Infinitiv	a (se) speria
Indicativ prezent pers. 1 sg.	(mă) sperii
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să (se) sperie
Participiu	speriat
Conjugare	I

(v.tranz. și refl.) a (se) umple de frică, de spaimă; a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa.
A speria lumea.
(v.tranz.) a face ca o ființă sau un grup de ființe să se înfricoșeze (de o mișcare ori de o apariție bruscă și neașteptată) și să fugă; p. restr. a stârni un animal din culcuș.
(v.tranz.) (fam.) a uimi (prin splendoare, frumusețe, calități).

Se sperie și de umbra lui = se spune despre o ființă foarte fricoasă
A-și speria (sau a-i speria cuiva) somnul = a rămâne (sau a face să rămână) treaz, a nu mai putea (sau a face să nu mai poată) adormi
De speriat = ieșit din comun
A speria lupul cu pielea oii = a încerca [[zadarnic să intimideze pe cineva
Se sperie și de umbra lui = se spune despre cineva foarte fricos

a face să se sperie