dulceață

română

Etimologie

Din dulce + sufixul -eață.

Pronunție

• AFI: /dulˈʧe̯a.ʦə/

Substantiv

Declinarea substantivului dulceață
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	dulceață	dulcețuri
Articulat	dulceața	dulcețurile
Genitiv-Dativ	dulceții	dulcețurilor
Vocativ	dulceață	dulcețurilor

1. însușirea de a fi dulce; gustul mâncărurilor sau băuturilor dulci sau îndulcite; (p.ext.) gust plăcut al unei mâncări sau băuturi.
2. preparat alimentar făcut din fructe sau petale de flori fierte în sirop de zahăr.
3. aliment extrem de gustos; bunătate.
4. (fig.) calitatea de a fi plăcut; ceea ce desfată pe cineva sau procură cuiva o senzație plăcută.
5. plăcere, desfătare; mulțumire sufletească, bucurie, fericire.
6. (fig.) blândețe, bunătate, duioșie.

Locuțiuni

• (loc.adv.) Cu dulceață = cu drag; din toată inima.

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online