cumpăt
Etimologie
Din latină compitus (= computus „socoteală”).
Pronunție
- AFI: /ˈkum.pət/
Substantiv
| Declinarea substantivului cumpăt | ||
| n. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | cumpăt | invariabil |
| Articulat | cumpătul | invariabil |
| Genitiv-Dativ | cumpătului | invariabil |
| Vocativ | cumpătule | invariabil |
- echilibru sufletesc, judecată dreaptă, stăpânire de sine; cumpătare.
- (rar) încercare grea la care este supus cineva.
Expresii
- (înv.) Pe sub cumpăt = pe ascuns; cu vicleșug
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online